Aflată la a doua ediție, conferința reprezintă o inițiativă comună a celor două facultăți, după organizarea primei ediții la București în 2017 și după organizarea la Timișoara în 2016 a secțiunii de Dreptul proprietății intelectuale în cadrul Conferinței Bienale, în dorința de a permanentiza în medul universitar juridic o manifestare științifică anuală dedicată proprietății intelectuale sub egida comună a celor două instituții de învățământ juridic superior.
Evenimentul este în curs de acreditare INPPA în vederea acordării pentru participanții la conferință a unui punctaj în vederea îndeplinirii obligațiilor de pregătire profesională continuă a avocațiolor.
Participarea este deschisă tuturor practicienilor interesați de tematica propusă.
Înscrierea participanților se face prin plata taxei de participare, pâna la 27 octombrie 2018.